Conducerea Spitalului Județean de Urgență Baia Mare a oferit o diplomă de excelență lui Anton Mihai Buxbaum. În spatele acestui gest se află o poveste de viață incredibilă.
„Într-o zi cu totul specială pentru Anton Mihai Buxbaum, chiar în ziua nunții sale, acesta a primit din partea Spitalului Județean de Urgență «Dr. Constantin Opriș» Baia Mare și a managerului instituției, dr. Rareș Pop, o Diplomă de Excelență, oferită în semn de profundă recunoștință și apreciere. Este un moment cu o încărcătură emoțională aparte. Născut prematur în acest spital, Anton Mihai Buxbaum a revenit, ca adult, într-una dintre cele mai importante zile ale vieții sale, pentru a-și exprima public mulțumirea față de cadrele medicale care i-au oferit atunci o șansă la viață. Ca semn de recunoștință, a decis să susțină Secția de Neonatologie a spitalului printr-o donație caritabilă, cu gândul la toți copiii care, asemenea lui, luptă pentru viață încă din primele clipe. Mai mult, a anunțat că va continua să sprijine acest loc al speranței, prin noi gesturi de generozitate. Într-o zi în care începe o nouă etapă alături de persoana iubită, Anton Mihai Buxbaum a ales să dăruiască înapoi. Un gest simplu, dar cu o forță simbolică remarcabilă”, au declarat reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Baia Mare.































