Da, avem tendința de a ierta morții. S-au dus, pa. Să-i judece istoria, au spus câțiva dintre cei mai înflăcărați anticomuniști, să zicem. A murit Ion Iliescu, președinte al României. Cine a fost el, oficial, dincolo de patimi, de ură sau de complianțe? Întrebăm wikipedia. Ca să nu ziceți că avem febleți sau, dimpotrivă, antipatii. În caz că ați uitat cine a fost și vă amintiți doar zâmbetul sau procentele cu care ieșea președinte. De trei ori, în ciuda Constituției. Spicuim:
„Ion Iliescu (n. 3 martie 1930, Oltenița, Călărași, România – d. 5 august 2025, București, România) a fost un politician român, care a condus statul român în trei rânduri, ca președinte al CFSN între 22 decembrie 1989–1992, apoi ca președinte ales al României între anii 1992-1996 și 2000-2004. Alexandru Iliescu, tatăl lui Ion Iliescu, s-a născut în Oltenița, și a fost un comunist ilegalist. În decembrie 1931 a plecat clandestin în URSS, unde a participat la lucrările Congresului al V-lea al Partidului Comunist Român, ținut la Gorikovo (lângă Moscova). A mai rămas în Uniunea Sovietică încă patru ani. La întoarcerea în țară a fost condamnat la închisoare. La vârsta de un an, Ion Iliescu a fost abandonat de mama lui naturală, Maria Dumitru Toma (de origine bulgară), care nu s-a interesat niciodată de soarta lui. 
La scurt timp, Alexandru Vasile Iliescu s-a căsătorit cu Maria P. Iliescu, care l-a crescut pe Ion Iliescu. Conform ziarului Evenimentul zilei, mama sa naturală, Maria Toma, era fata unor rromi din Bulgaria, iar mama sa vitregă, Maria, era tot de etnie rromă, fiind soră cu mama lui Florin Cioabă. Conform propriilor declarații ale lui Ion Iliescu, bunicul său, Vasili Ivanovici, a fost un evreu din Imperiul rus care, din cauza convingerilor sale socialiste, a fost nevoit să se refugieze în Regatul României. Ion Iliescu a intrat în Uniunea Tineretului Comunist în 1944 și în Partidul Comunist Român în 1953 unde a avansat în carieră devenind secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist din 1956 și membru al Comitetului Central al PCR. La 19 august 1956 a fost ales președinte al Comitetului de organizare a Asociațiilor Studențești, apoi al Consiliului (martie 1957). Ulterior a devenit șef de secție la CC al PCR (1965), prim-secretar al CC al UTC. A servit mai târziu ca ministru pentru problemele legate de tineret între 1967 și 1971. În timpul revoluției din decembrie 1989, Iliescu și o parte a disidenților politici au constituit Frontul Salvării Naționale, care a preluat puterea cu sprijinul forțelor armate conduse de gen. Stănculescu. 
Iliescu a fost recunoscut ca lider al FSN și al autorității provizorii a statului până la alegerile din 1992. Un document descoperit în arhiva Ministerului de Afaceri Externe polonez confirmă că, la 23 decembrie 1989, Iliescu și Silviu Brucan au rugat Moscova – prin intermediul ambasadei – să trimită un ajutor militar „pentru că singuri nu se pot descurca”, potrivit formulării din document. Răspunsul URSS a fost că „sunt gata să trimită orice fel de ajutor cu excepția intervenției trupelor”, se precizează în document. Solicitarea de către Iliescu a intervenției militare rusești a fost confirmată de mărturiile unor personaje-cheie ale Revoluției române. A avut o legătură puternică cu puterea de la Moscova care a fost dovedită de primirea călduroasă a noului regim de către conducerea URSS, precum și faptul că primul acord internațional postrevoluționar a fost semnat cu URSS. Mulți români cred că Revoluția Română a fost, de fapt, o revoltă populară asimilată de o lovitură de stat militară întreprinsă de gen. Stănculescu care a predat puterea lui Ion Iliescu. În ianuarie 1990, FSN, inițial, la nivel declarativ, organizat ca organism provizoriu al exercitării puterii, a hotărât să se transforme în partid politic. Întrucât acesta era format în principal din al doilea eșalon al fostului PCR, au izbucnit proteste anti-FSN, aprobate de partidele politice de opoziție PNL, PNȚCD și PDSR. 
În replică, Iliescu a lansat o chemare către „clasele muncitoare” să sprijine FSN împotriva „forțelor fasciste, care încearcă să destabilizeze țara”. Acest îndemn a dus la declanșarea Primei Mineriade, atunci când minerii din Valea Jiului, conduși de Miron Cozma, au sosit în București și au reprimat demonstrațiile opoziției democratice. În aceeași perioadă, noile autorități s-au confruntat cu tensiunile interetnice din Târgu Mureș. Iliescu și FSN-ul au abordat conflictul într-o manieră populistă. Ion Iliescu a fost membru fondator al Uniunii Vatra Românească”.
La final. Iar cităm, nu? „Pe 13 iunie 2017 a fost trimis în judecată alături de Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Miron Cozma și alții, pentru infracțiuni contra umanității. Procesul a fost suspendat pe durata stării de urgență declarate ca urmare a pandemiei COVID-19. Pe 10 decembrie 2020 instanța a decis retrimiterea dosarului la Parchet, pentru refacerea rechizitoriului. Pe 9 aprilie 2019 a fost trimis în judecată alături de Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus pentru crime împotriva umanității, în Dosarul Revoluției”. Bomboana de pe colivă? „Prin Decretul-Lege nr. 3 din 4 ianuarie 1990, când încă nu fusese ales președinte, Ion Iliescu a amnistiat toate infracțiunile săvârșite care se încadrau la mai puțin de 3 ani pedeapsă. Astfel au scăpat de pușcărie toți cei care au bătut revoluționarii arestați. Ion Iliescu a grațiat și pe membrii C.P.Ex. al C.C. al P.C.R. care fuseseră condamnați pentru că au aprobat, în ședința din 17 decembrie 1989, reprimarea revoluției române din 1989. De asemeni a grațiat ofițerii condamnați pentru deschiderea focului în zona Calea Lipovei din Timișoara”.
