Parcul de Specializare Inteligentă din Șomcuta Mare prinde viață

0
1228

Oficialii Consiliului Judeţean Maramureş au anunţat semnarea contractului de proiectare și execuție pentru parcul de specializare inteligentă din Şomcuta Mare, iar lucrările vor începe imediat. Este al doilea parc de specializare inteligentă din Maramureș, după cel de la Baia Sprie, iar în curând va fi demarată construcția și la Târgu Lăpuș și Fărcașa, dau asigurări cei din conducerea Consiliului Judeţean Maramureş.
„Avem 10 hectare puse la dispoziție de Primăria Șomcuta Mare. Contractul prevede 3 luni pentru proiectare și 9 luni pentru execuție. Există deja firme care au licitat parcele și care așteaptă să înceapă construcția propriilor investiții. Știm că nu e simplu, Consiliul Județean Maramureș s-a împrumutat foarte mult pentru a susține cofinanțările necesare, iar aceste parcuri nu se ridică peste noapte” – a afirmat președintele Gabriel Zetea.
Proiectul, în valoare totală de 33.144.911 lei, este finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, din care 13.101.456 lei reprezintă finanțarea europeană și 2.312.021 lei contribuția națională.
Contractul de finanţare a fost semnat, iar primele 5 loturi au fost deja concesionate, cu investiții de peste 20,4 milioane euro și aproape 100 noi locuri de muncă. Proiectul se va finaliza anul viitor.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.