Avem primării cu microbuze școlare electrice și fără stații de încărcare

0
119

Începutul școlii bate la ușă și în Maramureș există situații extrem de neplăcute, în care microbuze electrice, primite de primării, nu vor fi puse în funcțiune. Motivul este reprezentat de lipsa stațiilor de încărcare. Despre această situație s-a vorbit și în ultima ședință de colegiu prefectural.
”Acel microbuz electric va sta, se va degrada și nu va mai putea porni după aceea. Ar trebui să fie o prioritate pentru acele primării, care nu și-au făcut stații de încărcare, să le facă sau să dea microbuzul electric unei alte primării, care îl poate folosi și să ia altul în schimb. De ce să stea nefolosit?” – a punctat prefectul Florian Sălăjeanu.
La rândul său, Mihai Pop, inspectorul școlar general, a precizat că este de datoria primăriei să se ocupe de aceste aspecte și că unele administrații locale au fost de acord să transfere o parte din microbuzele pe care nu le folosesc, către alte primării care aveau nevoie. Însă acest lucru nu s-a întâmplat peste tot.
”Eu cred că din 2022 până astăzi puteam să ne asigurăm că facem stații de încărcare electrică. Au fost programe. În momentul în care au sosit microbuzele electrice, am făcut o solicitare către toate UTA-urile care le-au primit și le-am întrebat ce fac cu microbuzele vechi. Două sau trei primării au acceptat să facă transfer către primării care n-au primit microbuz electric și aveau mare nevoie de astfel de microbuze. Spre exemplu, domnul primar de la Ardusat a acceptat să transfere un microbuz la Ulmeni, Târgu Lăpuș a acceptat să transfere unul la Călinești, Sighetul a transferat la Bârsana. Au fost și primari care au înțeles nevoia. Dar din păcate mai sunt microbuze în județ care stau” – a declarat Mihai Pop.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.