În perioada 1 – 7 septembrie, polițiștii rutieri din Maramureș au utilizat 26 de aparate radar pentru a depista conducătorii auto care încalcă limitele legale de viteză.
Urmare activităților, au fost aplicate 785 de sancțiuni contravenționale, dintre care 763 pentru depășirea limitei legale de viteză. Dintre acestea, 70 de cazuri au vizat depășirea vitezei înregistrate între 51 și 70 km/h peste limita legală, iar un caz a implicat depășirea cu mai mult de 70 km/h, față de limita maximă admisă. Astfel, au fost reținute 71 de permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce.
În Sighetu Marmației • La volan, cu 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat
Duminică seara, în jurul orei 23.10, polițiștii au oprit pentru control un autoturism la volanul căruia s-a aflat un bărbat, de 36 de ani.
În urma verificărilor, a reieșit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie, iar la testarea cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea mostrelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei din sânge.
În Șurdești • Fără permis și cu mopedul neînmatriculat
Sâmbătă noaptea, în jurul orei 00.10, polițiștii au fost sesizați să intervină la un incident, care a avut loc în Șurdești.
Din primele verificări, polițiștii au constatat că un tânăr, de 25 de ani, care conducea un moped, a pierdut controlul asupra direcției și a căzut pe partea carosabilă.
La testarea alcoolemiei, aparatul etilotest a indicat o concentrație de 1,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la spital pentru prelevarea mostrelor biologice de sânge.
Totodată, polițiștii au stabilit că mopedul în cauză nu era înregistrat în circulație, iar tânărul nu posedă permis pentru nicio categorie de vehicule.
În Cupșeni • La volan, sub influența alcoolului
Sâmbătă, polițiștii au oprit pentru control un autoturism, la volanul căruia s-a aflat un bărbat.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital pentru prelevarea mostrelor biologice de sânge în vederea determinării cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările în vederea dispunerii măsurilor legale.
În Tulghieș • Lemne fără documente de proveniență
Sâmbătă, polițiștii au fost sesizați că în Tulghieș se efectuează un transport de material lemnos, cu încălcarea prevederilor legale.
La volanul unui tractor se afla un bărbat care nu a putut prezenta documente de proveniență pentru cantitatea de material lemnos transportată, astfel că un reprezentant al Ocolului Silvic a măsurat cantitatea, respectiv 0,3 metri cubi, din specia plop.
Totodată, polițiștii au stabilit că tractorul nu era înregistrat în circulație.
Pentru neregulile constatate, s-a aplicat o sancțiune contravențională iar materialul lemnos a fost confiscat.
În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat.
În Tăuții de Sus • Accident rutier cu victimă
Duminică seara, în jurul orei 20.30, polițiștii au fost solicitați să intervină pentru soluționarea unui accident, soldat cu victimă.
Din primele verificări, polițiștii au constatat că un tânăr, de 24 de ani, care conducea un autoturism, a surprins și accidentat un pieton, în vârstă de 51 de ani, angajat în traversarea străzii prin loc nepermis.
În urma impactului a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat la spital.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Acțiuni în trafic
• Sâmbătă, polițiștii din Sighetu Marmației au legitimat 60 de persoane și au verificat 52 de autovehicule. Pentru abaterile de la normele rutiere, s-au aplicat 25 de sancțiuni contravenționale, de peste 4.600 lei.
• Și polițiștii din Baia Mare au controlat 36 de autovehicule. După constatarea abaterilor, au aplicat 12 sancțiuni contravenționale, însumând peste 2.500 lei, și au reținut 2 certificate de înmatriculare.
• Duminică, polițiștii din Dragomirești și Bogdan Vodă, sprijiniți de jandarmi, au legitimat 69 de persoane și au verificat 56 de autoturisme.
În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 9 sancțiuni contravenționale, de peste 3.600 lei.




























