Ziua Internațională a Primului Ajutor a fost marcată de Serviciul de Ajutor Maltez Baia Mare la Muzeul Satului, alături de copiii care au luat parte la Kinder FEST. Copiii au învățat cum să intervină în caz de urgență și ce pot face pentru a salva o viață.
”Știi că două mâini pot salva o viață? Știi ce înseamnă prim ajutor și cât de important este să intervii rapid pentru a salva viața unei persoane aflată într-o situație critică? Știi că poți fi un real sprijin pentru comunitatea în care traiești și că atitudinea ta poate face diferența? Noi, voluntarii de la Serviciul de Ajutor Maltez Baia Mare, știm că efectuarea corectă a manevrelor de prim ajutor și cunoașterea procedurilor specifice sunt elemente cheie ce se construiesc pe baze teoretice și practice solide, motiv pentru care, de 35 de ani, desfășurăm în Maramureș proiecte educaționale cu un puternic impact social și comunitar. Am sărbătorit această zi specială la Muzeul Satului Baia Mare, alături de cei care au trecut pragul Kinder FEST, un eveniment ce ne-a adus momente pline de bucurie alături de copii și părinți dornici de cunoaștere și aventură. Alături de voluntari, cei prezenți au descoperit ce înseamnă primul ajutor și cât de important este să intervină rapid pentru a salva viața unei persoane aflată într-o situație critică. Au înțeles cât de importantă este siguranța lor, au învățat cum să comunice atunci când trebuie să sune la 112, au învățat să ceară ajutor în situații deosebite. Nu în ultimul rând, au învățat și experimentat practic proceduri și tehnici de resuscitare cardio-pulmonară, verificarea stării de conștiență, verificarea respirației, compresiile toracice” – au precizat responsabilii Serviciului de Ajutor Maltez.

































