Proiectul Drumul Expres Satu Mare -Baia Mare a intrat într-o nouă etapă

10
9288

Un nou pas important a fost parcurs în realizarea Drumului Expres Satu Mare – Baia Mare. La sediul Consiliului Județean Satu Mare, a avut loc dezbaterea publică a Raportului de impact asupra mediului și a Studiului de evaluare adecvată, documente esențiale pentru acest proiect strategic de infrastructură rutieră, care va conecta cele două municipii.
”Discuțiile s-au concentrat asupra impactului proiectului asupra mediului și a măsurilor necesare pentru protejarea resurselor naturale și a comunită­ților locale. Prin respectarea măsurilor de prevenire și reducere a impactului asupra mediului, prin monitorizarea strictă a lucrărilor și supravegherea biodiversității pe toată durata construcției, proiectul poate fi implementat fără a genera un impact semnificativ asupra factorilor de me­diu” – au menționat oficialii CJ Satu Mare.
În județul Satu Mare drumul expres va traversa localitățile: Satu Mare, Odoreu, Botiz, Livada, Medieșu Aurit, Apa și Pomi, iar în județul Maramureș traseul va include localitățile: Baia Mare, Seini, Tăuții-Măgherăuș, Ardusat și Recea. Drumul va avea o lungime de 59 km și va include 8 noduri rutiere, un centru de întreținere și coordonare, parcări de scurtă durată și spații de servicii.

10 COMENTARII

  1. asa ca fapt divers, am cautat cele mai vechi referinte la drumul asta magic fabulos.

    „Drumul expres Baia Mare-Vaja, din nou (asta implica faptul ca e si mai veche discutia) in atentia Guvernului”. City News. 6 februarie 2009

    2009. De atunci se tot vorbeste. si se va tot vorbi mult si bine.

  2. Deci , atâta vă scărpinați cu 59 km drum expres , deja trebuia să fie terminat !!!!! vai de capul vostru , râde toată EUROPA DE NOI !!!!!! …da će să vedeți voi asta ????, oricum nu vă interesează !!!!!

  3. Drumul ăsta expres, de fapt o himeră, va fi lăsat moștenire nepoților mei să meargă cu mașina pe el, eu nu o să mai apuc.
    Bine,…să ne înțelegem, și ei vor merge pe el tot pe hartă, cu Google Maps, virtual 😁

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.