„Domnițele râului”, învinse clar la debut

0
78

ACS Fotbal Feminin Baia Mare – UTA Arad 0-3 (0-1)
Eșec la scor de neprezentare pentru ACS Fotbal Feminin Baia Mare la debutul în noua ediție de campionat. Băimărencele au fost învinse duminică, pe Stadionul „Viorel Mateianu”, de UTA Arad – 0-3 (0-1), într-un meci în care media de vârstă a combatantelor nu a depășit 19 ani. Gazdele au aliniat o formulă în care media de vârstă a fost de 18 ani și 3 luni, iar oaspetele au avut o medie de 18 ani și 6 luni.
UTA a condus după primele 45 de minute cu avantaj la limită, prin golul semnat de Carla Kugler în minutul 18, iar celelalte două reușite s-au consemnat în partea secundă, autoare Jasmine Ursuțiu-Mandoc în minutul 66 și din nou Carla Kugler, în minutul 89.
ACS Fotbal Feminin a început meciul cu arădencele în următoarea formulă: Robotin – Samok, D. Pop, Zdroba, I. Pop, Olar, L. Pop, Bande, Gulin, Rus, Buftea (C).
În runda viitoare, ACS Fotbal Feminin se deplasează la Universitatea Craiova, liderul la zi în Seria 2 a Ligii 2, partidă care se va desfășura duminică, 28 septembrie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.