O întâlnire a primarului din Poienile de sub Munte și reprezentanți guvernamentali a avut loc la București. Asta pentru a discuta despre proiectele actuale, dar și despre investiţiile viitoare din comună.
Întâlnirea a fost mediată de către un parlamentar maramureșean: ”I-am însoțit pe colegii mei, primarul interimar al comunei Poienile de sub Munte, Simion Țofei și consilierul județean, Adrian Vlad, la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Aici ne-am întâlnit cu maramureșeanul Cosmin Butuza, secretar de stat și la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. În cadrul întâlnirii am avut o discuție aplicată cu domnul secretar de stat, Marcel Alexandru Stoica. Am adus în atenția domniilor lor o serie de proiecte importante pentru Comuna Poienile de sub Munte și județul Maramureș”, a declarat Lucian Morar, deputat de Maramureș. Discuțiile s-au concentrat pe următoarele domenii: dezvoltarea infrastructurii locale; protecția mediului și valorificarea resurselor naturale într-un mod sustenabil; accesarea de fonduri pentru modernizarea comunităților din zonă.






























