Noaptea Cercetătorilor, la Muzeul Județean de Mineralogie și Planetariu

0
24

Azi, 26 septembrie, la Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” din Baia Mare, sunteți așteptați să explorați misterele Pământului și ale Universului într-un eveniment captivant, sub tema „Știința pentru Terra. Un viitor sustenabil prin responsabilizare”.
În intervalul orar 10 – 15 va fi organizată activitatea „Minerale sub microscop” care vă va introduce în lumea fascinantă a rocilor, mineralelor și fosilelor. Veți învăța cum cercetătorii le analizează cu ajutorul microscoapelor și lupei binoculare, dezvăluind secretele ascunse ale Pământului.
La Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare, programul este următorul:
– 18 – 22: ateliere educaționale de știință interactivă cu Andrei Avram;
– 18 – 22: vizitarea expozițiilor deschise la interior și a parcului tematic în aer liber;
– 18:30 – 20:30: prelegeri despre știință la superlativ, susținute de olimpicul multi-medaliat, actualmente student la Oxford: Traian Rareș Tuș. Teme: „Pericole cosmice și cum să devenim stăpânii Universului” și „Viața și soarta stelelor”;
– 19:30 – 23: Astronomie și Astrofotografie cu Eduard Andrei Mociran;
– 20:00 – 23: Observații Astronomice în curtea planetariului cu prof. Vasile Pop;
– 19:30 – 22:30: Filme documentare fulldome în cupola planetariului. Intrarea la aceste activități este gratuită.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.