Aleșii locali și-au dat girul, zilele trecute, pentru contractarea unui nou împrumut de către Primăria Baia Mare, de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Acum, organismul creditor a aprobat și lista proiectelor care vor fi finanțate din acești bani.
Autoritatea locală spune că accesarea noului credit este vitală pentru dezvoltarea orașului și altă soluție nu se întrevede în viitorul apropiat: ”Baia Mare nu mai poate să aștepte. Avem nevoie să construim și avem nevoie să o facem azi! Continuăm proiectele deja începute și ne asigurăm că vom avea banii necesari pentru cele pe care urmează să le demarăm. Consiliul Local Baia Mare a votat aproape în unanimitate inițierea procedurii de contractare a unei finanțări externe de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), în valoare de aproape 40 de milioane de euro”, a spus Doru Dăncuș, primarul din Baia Mare. Contractarea creditului se va face în condiții avantajoase pentru municipalitate, iar săptămâna trecută primăria a mai făcut un pas în acest demers. ”După vizite de lucru, negocieri, prezentarea planului nostru de viitor pentru Baia Mare, am primit o nouă veste extrem de bună de la Paris. După ce am trecut de Comitetul de Risc, portofoliul pe care l-am propus spre finanțare a fost aprobat de Comitetul de Proiecte al Băncii, un pas decisiv înaintea aprobării finale și semnării efective a contractului. Sunt bani prin care nu doar că vom putea să asigurăm cofinanțarea unor proiecte importante prin fonduri europene sau guvernamentale, dar vom putea să înfăptuim și alte investiții pentru care nu există axe de finanțare și pe care, cu veniturile noastre de astăzi, nu am putea să le suportăm din bugetul local”, a mai precizat edilul municipiului.
Creditul se accesează în momentul în care orașul nostru este printre municipiile cu cel mai mic grad de îndatorare din țară și va rămâne în acest top chiar și după contractarea acestui credit, mai dau asigurări reprezentanții autorității publice.





























Reabilitării termice la blocuri se mai fac?Proiecte făcute dar cică contestate si rascontestate.Dj. 2014 avem cererea si canxd insfarsit a Benito rândul bloculi 31 de pe Victor Babes sunt probleme.Ati văzut cât e de urat blocul ala si cum toată tencuiala e picata?Bine ca faceți alte tâmpeniile!!!!
Proiectele le vor cistiga evident abonatii primariei !
„Contractarea creditului se va face în condiții avantajoase pentru municipalitate” dar dezavantajoase pentru cetățenii plătitori de taxe…
De 15 ani adulăm un Kake și o Mamițică punînd cărămidă peste cărămidă cultului personalității iar mai nou al nemuririi faraonice. Ce va să vină îți ia fața ca o zburătură de supersonic sau ți-o turtește ca o lovitură de tren, adică locotenentul în mai puțin de un an de zile face din orasul captiv un șantier generalizat ??! What????? Cum e posibil sau iată ca se poate si la noi ! Deci, se poate!!!!!
Îți pui imediat întrebarea: unde a fost hiba?!
LA CONCRET , DRSPRE CE PROIECTE(INVRDTITII STRICT NECESARE ESTE VORBA?)
Numai in clanul asasinilor economici de 35 ani ne îndatorează ca ei sa fure și mai mult ,din așa zisele “PROIECTE !!!!