În perioada 8-9 noiembrie, polițiștii rutieri au acționat cu aparatul radar, precum și cu aparatul etilotest pentru depistarea acelor conducători auto care nu respectă prevederile legale și pun în pericol siguranța traficului rutier.
Pe tronsonul de drum dintre localitățile Dragomirești și Săcel, polițiștii au oprit 19 autovehicule și au legitimat 21 de persoane. În urma verificărilor au fost completate procese verbale de constatare a contravenției în cuprinsul cărora au fost descrise 11 fapte de natură contravențională, săvârșite de conducătorii auto. Valoarea sancțiunilor depășește suma de 9.000 de lei. Întrucât prezentau un pericol pentru ceilalți participanți la trafic, 4 conducători auto au fost scoși din trafic, fiindu-le reținute permisele de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce.
































