Relația administrației locale din Suciu de Sus cu cetățenii s-a schimbat odată cu venirea noii conduceri la cârma primăriei. Astfel, instituția spune că oferă o mai mare deschidere și transparență către cetățeni.
„Este important să înțelegem că marile transformări necesită timp, perseverență și multă muncă. Împreună cu colegii din primărie și cu sprijinul consilierilor locali, în acest prim an de mandat am urmărit, înainte de toate, apropierea administrației de cetățean și eficientizarea activității publice”, a punctat Ionel Todoran, edilul comunei. Autoritatea locală spune că acum există o deschidere și disponibilitate permanentă pentru toți locuitorii care se adresează primăriei, căutând soluții la problemele ce țin de competența administrației sau îndrumând oamenii către instituțiile abilitate; apoi transmiterea online a ședințelor de consiliu local și comunicarea transparentă a tuturor acțiunilor și proiectelor de interes public, pentru o administrare deschisă și responsabilă. Nu în ultimul rând, se organizează întâlniri cu firme de consultanță și pregătirea pentru viitoarele linii de finanțare, destinate atât autorității locale, cât și persoanelor fizice sau întreprinderilor mici și mijlocii din comună.





























