Respectarea patrimoniului cultural constituie un demers esențial pentru conservarea istoriei și identității unei comunități. În acest context, Sinagoga din Seini se află într-un amplu proces de restaurare.
Proiectul este menit să îi redea monumentului istoric, simbol al orașului, identitatea și valoarea arhitecturală de altădată. Asta după o perioadă îndelungată în care edificiul a rămas nevalorificat. „În prezent, lucrările se desfășoară atât la interior, cât și la exterior, iar împreună cu executantul, am discutat și pregătit etapele finalizării proiectului, atâta timp cât condițiile meteo sunt favorabile. Ne bucurăm că procesul de recondiționare prinde contur, iar la final vom avea un edificiu revitalizat, care va aduce un plus de strălucire orașului nostru și va întări identitatea culturală a comunității”, a spus Gabriela Tulbure, primarul orașului Seini.






























