Un grup vesel, format din 24 de elevi, din clasa a III-a C de la Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” din Baia Mare a vizitat zilele trecute Barajul Strâmtori–Firiza.
Aici micuții au descoperit, pe înțelesul lor, rolul barajului în viața comunității și modul în care acesta contribuie la gestionarea resurselor de apă. Pentru a completa experiența, angajații Apelor Române Someș-Tisa – Sistemul de Gospodărire a Apelor Maramureș au pregătit activitatea educativă „Responsabili de Mediul Înconjurător”. Copiii au creat mesaje frumoase despre cum pot proteja apa și natura. „Suntem bucuroși să vedem cât de curioși și implicați au fost cei mici și sperăm ca această experiență să îi inspire să rămână prieteni ai naturii pentru toată viața”, au spus gazdele micuților.





























