Se dorește înființarea unui Serviciu județean de ecarisaj

0
548

Zilele trecute a avut loc o întâlnire de lucru, la Prefectura Maramureș, ce a avut pe ordinea de zi analizarea situației actuale privind cazurile de abandonare și neglijare a animalelor moarte, aflate pe marginea drumurilor publice, precum și a gestionării leșurilor animalelor de companie.
În cadrul ședinței s-a evidențiat necesitatea identificării unor soluții concrete pentru gestionarea corectă a leșurilor de animale aflate pe marginea drumurilor sau în gospodării, precum și achiziționarea unor incineratoare moderne, care să prevină practicile neconforme de eliminare a resturilor animale. De asemenea, s-a subliniat faptul că, la nivelul Municipiului Baia Mare, se are deja în vedere achiziționarea unui incinerator, urmând ca autoritățile locale din județ să poată încheia protocoale de colaborare pentru utilizarea acestuia. Reprezentanții DSVSA Maramureș și Gărzii de Mediu au prezentat cadrul legislativ aplicabil și au reiterat obligația Consiliului Județean de a încheia un contract cu o unitate de ecarisare. Printre măsurile propuse au fost următoarele: înființarea unui serviciu județean de ecarisaj în cadrul Consiliului Județean Maramureș; achiziționarea de incineratoare și echipamente frigorifice prin programe de finanțare europeană, colaborarea dintre UAT-uri și Primăria Baia Mare pentru utilizarea incineratorului local aflat în procedură de achiziție etc.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.