Învățământul liceal tehnologic se reorganizează începând cu anul școlar 2026-2027, conform Metodologiei privind organizarea, funcționarea și accesul în filiera tehnologică, publicate în Monitorul Oficial.
Potrivit documentului, liceele agricole, silvice și cele cu peste 75% elevi în sistem dual vor putea funcționa cu efective mai mici decât cele prevăzute de lege, iar unitățile de învățământ vor putea primi autorizare provizorie automată pentru calificări profesionale nivel 3 și 4 pentru anul 2026-2027.
„Începând cu anul școlar 2026-2027, clasele de învățământ tehnic și profesional cu durata de 3 ani care funcționează în cadrul școlilor profesionale și liceelor tehnologice, reglementat de Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, se reorganizează în cadrul liceelor tehnologice”, conform art. 45.
Potrivit edupedu.ro, filiera tehnologică se organizează în profilurile tehnic, servicii, resurse naturale și protecția mediului, pentru calificări profesionale de nivel 3 și 4. Nomenclatorul de încadrare a calificărilor profesionale de nivel 3 și de nivel 4 conform Cadrului național al calificărilor, pe domenii de pregătire de bază este stabilit prin ordin al ministrului educației și cercetării, la propunerea Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic.
Învățământul liceal tehnologic se organizează de regulă în licee tehnologice, de regulă, pentru o durată de 4 ani care permite obținerea succesivă a calificărilor de nivel 3 după 3 ani, respectiv nivel 4 și diplomă de bacalaureat după 4 ani. Clasele pot fi constituite din maximum 3 grupe cu calificări diferite. Finalizarea a cel puțin 3 ani conferă elevului o calificare nivel 3 și acces direct pe piața muncii. Se poate organiza și la forma de frecvență seral cu o durată de 5 ani.



























