Pacienții colindați chiar de medicii specialiști

0
160

O inițiativă inedită a avut loc la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, unde pacienții au fost colindați chiar de medicii unității sanitare. Mai multe halate albe alături de membrii unui cor, au vestit Nașterea Domnului în diverse secții medicale.
„Domnul Dr. Ionuț Ferent, medic cardiolog, alături de Dr. Costel Coroiu, medic ATI, și Dr. Sebastian Tulcan, medic ATI, împreună cu membrii unui cor de suflet, au adus spiritul sărbătorilor mai aproape de pacienți și de cadrele medicale, colindând mai multe secții ale spitalului, inclusiv Secția de Oncologie și U.P.U. Prin fiecare colind, s-au transmis nu doar urări, ci și speranță, alinare și puterea de a merge mai departe, acolo unde lupta este adesea tăcută, dar profundă. La acest moment special a fost prezent și domnul manager Dr. Rareș Pop, care a susținut cu căldură inițiativa, reamintindu-ne că, dincolo de tratamente, apropierea, empatia și grija față de pacient dau sens actului medical”, au transmis reprezentanții spitalului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.