Ghete pentru 40 de copii nevoiași, oferite în dar de jandarmi

0
26

Jandarmii maramureșeni s-au alăturat şi în acest an, cu inima deschisă campaniei ,,Încalță un copil, de iarnă!”, achiziționând 40 de perechi de ghetuțe călduroase pentru copiii nevoiași, în prag de sărbători.

Cu sprijinul Asociației ASSOC Baia Mare, o parte dintre ghetuțe au ajuns în piciorușele unor copii sărmani din orașul Cavnic și comuna Cicârlău care s-au bucurat de ele ca de un dar neprețuit. Restul perechilor vor ajunge la Tăuții de Sus, acolo unde mai mulți copii cuminți le așțeaptă cu nerăbdare.
Fiecare pereche de ghete înseamnă pași fără griji, încredere, bucurie și siguranță. Iar jandarmii maramureșeni au ales să fie solidari și de această dată arătând că grija pentru binele comunității este o preocupare continuă care se materializează atât în siguranța publică, cât și în bucuria de a oferi încredere, empatie și căldură.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.