CS Minaur și CSM Sighet, echipe fără antrenor!

0
297

Nu este liniște nici în vacanța de iarnă la cluburile maramureșene care activează în Liga 3, CS Minaur Baia Mare și CSM Sighetu Marmației. Nici din punct de vedere al obiectivelor impuse de conducere, dar nici în ceea ce privește banca tehnică.
Dacă Minaur l-a demis pe Francisc Dican cu câteva etape înainte de finalul anului, după rușinea de acasă cu Crișul Sântandrei (1-4), CSM Sighetu Marmației a întrerupt colaborarea cu George Zima în ultima zi a anului precedent. Ambele cluburi, din aceleași considerente: lipsa rezultatelor, implicit și a compromiterii obiectivelor, chiar dacă șanse matematice mai există, însă atât cei de la Minaur, cât și cei de la Sighet sunt conștienți că revenirea la obiectivele trasate se va putea concretiza doar printr-o minune.

Doi tehnicieni cu nume au refuzat-o pe Minaur

După demiterea lui Francisc Dican, la cârma echipei a fost numit secundul Romulus Buia, care are rolul de interimar. În toată această perioadă, team managerul Florin Achim a căutat un antrenor capabil să readucă echipe pe linia de plutire și care să o reimplice pe Minaur, cu adevărat, în lupta pentru promovare, după ce băimărenii au căzut pe locul 3 în Seria 8 și au 37 de puncte, unul mai puțin decât primele două clasate, Unirea Tășnad și SCM Zalău. Două nume s-au vehiculat în ultimele săptămâni pentru preluarea băncii tehnice a „galben-albaștrilor”. Cele ale lui Cristian Pustai și Alexandru Pelici, ambii tehnicieni cu rezultate notabile în fotbalul românesc. Cristian Pustai este încă antrenorul celor de la Ceahlăul, în Liga 2, însă formația moldavă are mari probleme financiare, astfel că fostul tehnician al celor de la Gaz Metan ar fi dispus să preia un alt proiect, cu condiția să aibă parte de liniște financiară. Alexandru Pelici este fostul antrenor al liderului din Seria 7 a Ligii 3, CSM Unirea Alba Iulia, demis după ultima etapă din 2025. Din informațiile noastre cei doi s-au aflat în discuții cu Minaur, însă atât Pustai, cât și Pelici au refuzat să preia echipa de sub „Dealul Florilor”. Nu știm exact motivele care au stat la baza declinării ofertei, însă unele dintre ele ar putea fi cele legate de pretențiile financiare ale acestora. Atât Pustai, cât și Pelici ar fi solicitat fiecare un salariu de 4.000 de euro lunar, iar stafful la nivelul băncii tehnice să fie format din oameni aduși de către ei. Credem că Minaur nu a fost dispus să ofere salarii atât de mari pentru acest eșalon, dar în același timp nici nu a agreat ideea ca unul dintre cei doi antrenori aleși să vină cu stafful său. Un alt impediment în calea numirii lui Cristian Pustai sau Alexandru Pelici ar fi cel al problemelor de ordin financiar, în acest moment la Minaur existând restanțe salariale de două luni de zile.

Dănuț Șomcherechi este favorit să preia CSM Sighet

Apele sunt tulburi și la celălalt club maramureșean. CSM Sighetu Marmației și-a destituit antrenorul, pe George Zima, în ultima zi din 2025, din pricina rezultatelor neconforme, iar acum conducerea a întocmit o listă cu cel care ar putea prelua banca tehnică.
Pe listă se află mai multe nume, iar unul dintre cele mai vehiculate și cel mai agreat este cel al băimăreanului Dănuț Șomcherechi.
Un tehnician cu o vastă experiență la nivelul Ligii 3, acesta ar putea reprezenta o soluție viabilă pentru recon­strucția echipei sighetene în vederea realizării unui obiectiv clar și concis în viitorul sezon. Cel de acum este compromis, însă CSM Sighet poate să facă o figură frumoasă în play-out, acolo unde sunt șansele cele mai mari să ajungă. În acest moment, echipa este abia pe locul 6, cu 28 de puncte, cu șapte în minus față de Sănătatea Cluj, echipă aflată pe poziția 4, ultima eligibilă pentru accederea în play-off.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.