Maestrul și Profesorul Emerit Iustin Podăreanu, cel care a înființat Corul „Angelli” al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, a trecut la cele veșnice.
În luna decembrie a anului 2024, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin l-a distins pe maestrul Iustin Podăreanu cu cea mai înaltă distincție culturală a Episcopiei „Crucea Nicolae Steinhardt”. Una dintre cele mai importante distincții pe care le-a primit este Ordinul Meritul Cultural în grad de ofițer, categoria B, muzică, înmânat de către președintele României, Traian Băsescu, pentru activitatea avută cu corul „Glasul Chioarului” din Șomcuta Mare, fiind mentorul și fondator a mai multor coruri: Corul Catedralei Istorice din Baia Mare, Corul Parohiei Ortodoxe „Bunavestire” Baia Mare, Corala Preoțească „Arhanghelii” a Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului. Slujba înmormântării va avea loc, sâmbătă, 10 ianuarie 2026, de la ora 13, la Catedrala veche istorică, „Adormirea Maicii Domnului”, pe strada Vasile Lucaciu din Baia Mare și va fi săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, în fruntea unui sobor de preoți și diaconi. După slujba de prohodire, trupul neînsuflețit va fi dus spre locul de veci din Cimitirul Budeni, de pe strada Postei din Șomcuta Mare.


























