A avut loc a doua extragere din cadrul campaniei „Hai cu Busul!”, inițiată de Primăria Municipiului Baia Mare, CS Minaur și SC URBIS SA.
Conform extragerii, cele trei tricouri semnate de către jucătorii Minaur merg către elevii care au seriile de abonament cu numerele 231656484, 229498831, 105252, de la Colegiul de Arte, Școala Gimnazială Nr. 18 și Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga”. De asemenea, cele trei mingi semnate de jucătorii clubului Minaur merg către elevii cu seriile de abonament: 229543642, 229528535, respectiv 14623, de la Liceul Teoretic ”Nemeth Laszlo” și Școala Gimnazială ”Octavian Goga”. Câștigătorii sunt invitați să își ridice premiile de luni până vineri, până la ora 15:00, de la Cabinetul Primarului, situat pe strada Gheorghe Șincai nr. 37. Campania ”Hai cu busul!” se desfășoară lunar, pe tot parcursul anului școlar 2025-2026.






























