CS Marta, locul 2 la „Transylvania Winter Cup”

0
50

Pe locul 2 s-a situat echipa de junioare 3 a Clubului Sportiv Marta Baia Mare la turneul „Transylvania Winter Cup” de la Brașov, derulat la finalul săptămânii precedente. Competiția la care s-au înscris 57 de echipe la opt categorii de vârstă.
Până în finală, junioarele antrenate de Oana Bondar au consemnat trei victorii. 23-20 cu TEC București, 19-14 cu Unirea Săveni și 19-18 cu Ariceștii Rahtivani. Finala a revenit, din păcate, formației brașovene ACS Transilvania, scor 14-32.
Premiul pentru cel mai bun portar i-a revenit lui Sofia Horge, componentă a CS Marta Baia Mare.
„A fost un turneu bun, am întâlnit echipe puternice. Jucând împotriva unor astfel de adversari putem progresa. Le felicit pe fete pentru dăruire și implicare și le mulțumesc părinților pentru efortul făcut”, a declarat antrenoarea Oana Bondar pentru pagina oficială a clubului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.