Turneul Final Four la baschet feminin se joacă în polivalenta din Sighetu Marmației

0
58

Federația Română de Baschet a decis ca turneul final al Final Four la baschet feminin să se desfășoare în Sala Polivalentă din Sighetu Marmației. În acest sens, forul organizator și Primăria Sighetu Marmației au organizat joi, 15 ianuarie, o conferintă de presă, în locația unde va avea loc evenimentul, sală inaugurată după reabilitare.
„Sala Polivalentă din Sighetu Marmației a fost astăzi (n.r. – joi, 15 ianuarie) inaugurată oficial după reabilitare, lucrările incluzând înlocuirea suprafeței de joc și instalarea unei tabele electronice moderne, oferind cele mai bune condiții de desfășurare a competițiilor sportive, atât pentru sportivi, cât și pentru spectatori. Lucrările au fost realizate cu sprijinul autorităților locale și al Federației Române de Baschet, în timp record, fiind gata să găzduiască evenimente importante”, au transmis reprezentanții Federației Române de Baschet.
La inaugurarea sălii polivalente a participat și președintele FRB, Carmen Tocală, recompensată de către gazde cu o minge de baschet semnată de către toți cei prezenți.
Turneul Final Four va avea loc în 20 și 21 februarie. Participă patru dintre cele mai valoroase echipe ale baschetului feminin românesc: ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe (deținătoarea trofeului), CS Rapid București, CSM CSU Târgoviște și FCC Baschet UAV Arad.
În urma tragerii la sorți, semifinalele din 20 februarie sunt:
• semifinala 1 – CS Rapid Bucureşti vs ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe
• semifinala 2 – CSM CSU Târgoviște vs FCC Baschet UAV Arad
Câștigătoarele semifinalelor se vor întâlni în marea finală, programată pe 21 februarie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.