Ședința de bilanț a Asociației Comunelor din România (ACoR) – Filiala Maramureș a avut loc la finele săptămânii trecute în sala mare a Casei de Cultură din Fărcașa. Evenimentul s-a desfășurat în prezența a aproximativ 30 de primari ai comunelor membre ale organizației.
La eveniment au participat prefectul județului Maramureș, Florian Sălăjeanu, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, precum și reprezentanți ai Curții de Conturi și ai altor instituții județene. În calitate de gazdă a fost primarul comunei Fărcașa, Ioan Stegeran. Președintele ACoR Maramureș, Emilian Pop – edilul comunei Săcălășeni, a prezentat bilanțul activității organizației de la înființarea acesteia, din anul 2007 și până în prezent. În cadrul expunerii sale, a evidențiat promovarea bunelor practici administrative, numeroasele întâlniri de lucru desfășurate în colaborare cu partenerii, precum și participările la evenimente regionale și naționale. Însă tema centrală a dezbaterilor a vizat situația financiară dificilă a primăriilor, fiind subliniată necesitatea identificării unor soluții concrete pentru stabilizarea și redresarea bugetelor locale. În acest context, a fost stabilită componența delegației care va reprezenta ACoR Maramureș la Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România, ce va avea loc la București, în perioada 8–11 februarie, delegație din care vor face parte 7 primari, inclusiv primarul comunei Fărcașa, și care va purta discuții cu reprezentanți ai Guvernului României, inclusiv cu premierul României. Evenimentul s-a încheiat într-un cadru amical.
(informații: Facebook – Comuna Fărcașa Maramureș).






























