„Centrala Minelor” cum mai este cunoscut sediul Remin intră, oficial, în patrimoniul municipiului Baia Mare, anunță primăria. Dar asta numai după ce se va adopta și hotărârea în Consiliul Local Baia Mare prin care se va face plata tranzacției.
„Achiziționarea fostului sediu al Remin este în acest moment o certitudine. Perioada de depunere a ofertelor s-a încheiat, Municipiul Baia Mare a rămas singurul ofertant și câștigătorul procedurii. Singurul pas pe care îl mai avem de făcut înainte ca această clădire-simbol să devină oficial a băimărenilor, este adoptarea hotărârii de Consiliu Local prin care se aprobă plata efectivă și încheierea tranzacției”, a spus Doru Dăncuș, edilul municipiului. Prețul tranzacției este de 13.100.000 lei, din care 653.800 lei au fost achitați deja sub forma garanției de seriozitate la depunerea ofertei. De asemenea, din prețul total va fi scăzută și suma de 3.273.120 lei, care reprezintă datoriile istorice ale Remin la bugetul local. Rămâne, așadar, o sumă de 9.173.079 lei pe care administrația locală va trebui să o transfere până la data de 30 aprilie 2026. Această tranzacție este și o premieră la nivel național. Asta deoarece vorbim despre primul și singurul imobil valorificat de societatea Remin, aflată în insolvență. „Important este, însă, că factorii decidenți au înțeles că acest demers este unul serios, au înțeles importanța preluării și salvării de către municipalitate a acestei clădiri și s-au coalizat în jurul acestuia”, a completat Doru Dăncuș.
Reprezentanții administrației locale spun că de acum se pregătesc să efectueze, în regim de urgență, studiile și expertizele necesare pentru a clarifica starea actuală a clădirii. În paralel, vor lucra și la identificarea unor surse de finanțare pentru reabilitarea acesteia și introducerea sa cât mai rapidă în circuitul public.































Mai trageti un șantier dupa ce terminati aiureala aia din Centrul Nou ?
După cum am mai spus și în alte comentarii, această clădire este un monument hidos, o clădire fără personalitate, statuia minerului trebuie să rămână dar această clădire trebuie demolată, primăria bagă banii noștri, ai contribuabililor în monștrii de beton și sticlă( vezi BCR) și acum în această relicvă a comunismului !
Este de ajuns simplă prezență a statuii minerului pentru a aduce un omagiu muncii adevărate a celor care au fost în șut nu în birouri.
Prin dărâmarea ei ar crește suprafața reabilitată a zonei P-ța Revoluției păna la primărie, cu spații verzi și locuri de joacă!
e si asta o idee. o cladire asa mare va avea costuri imense de reabilitare si intretinere. Nu inteleg ce a fost in mintea celor ce au facut cladirea BCR. Ar trebui demolata si transformat in spatiu verde. Sau 5 blocuri revolution residence 😀