Festivalul de șah „Verdon – My Continental” s-a desfășurat la finalul săptămânii trecute, la Sibiu, reunind aproximativ 350 de jucători din întreaga țară – copii, juniori și seniori – în cadrul turneelor de șah rapid, blitz și Fischer Random Chess.
Clubul „Tinerii Lei” Baia Mare a fost reprezentat la competițiile de șah rapid și blitz de către Luigi Fasolillo. Tânărul șahist a obținut un rezultat foarte bun în turneul de șah rapid, unde a urcat pe podium la categoria U8, clasându-se pe locul 3.
La concursul de blitz, Luigi a primit diplomă de participare, acumulând experiență într-o competiție puternică, la care au luat parte jucători din mai multe zone ale țării.
„Felicitări, Luigi, ai luptat ca un leu și suntem foarte mândri de tine! Îți dorim cât mai multe succese șahiste”, au transmis reprezentanții clubului băimărean.






























