Renovarea energetică a trei blocuri din Sighet, finalizată

0
78

Primăria Sighetu Marmației a făcut cunoscut faptul că lucrările din cadrul proiectului de renovare energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale – lotul II au fost finalizate și urmează etapa de recepționare a acestora.
Este vorba despre blocul nr. 4 de pe str. Cuza Vodă și blocurile nr. 1 și nr. 2 de pe str. Independenței. Proiectul a fost realizat cu finanțare nerambursabilă din fonduri europene, gestionate de Ministerul Dezvoltării prin Programul Național de Redresare și Reziliență – Componenta 5 „Valul renovării”, Axa 1. Investiția vizează o suprafață desfășurată totală de 9.403,99 mp și are ca obiectiv principal creșterea eficienței energetice a clădirilor, reducerea consumului de energie, scăderea costurilor pentru locatari și îmbunătățirea confortului termic. În total sunt șase blocuri pe care autoritatea locală a reușit să le reabiliteze prin acest program. Din primul lot au făcut parte blocurile 3, 4 și 9 de pe str. Independenței. Termenul de finalizare a lucrărilor a fost 30 ianuarie 2026, iar valoarea totală a investiției se ridică la suma de 9.842.120 lei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.