Integrarea copiilor cu Cerințe Educaționale Speciale (CES) în școli și grădinițe este o provocare pentru toți factorii implicați. Adesea, părinții, cadrele didactice și copiii trebuie să găsească soluții acolo unde sistemul încă are lacune sau nu funcționează cum trebuie. Dincolo de aceste neajunsuri însă, există și cazuri unde lucrurile chiar reușesc să funcționeze și unde acești copii sunt integrați. Pentru a înțelege mai bine provocările părților implicate și care sunt soluțiile adaptate realității în care trăim, am stat de vorbă cu Andreea Cătălina Ardelean, psiholog clinician cu specializare autism făcută în Canada și coordonator Centrul Magia Unicornilor.
Un prim aspect extrem de important se referă la situațiile în care acești copii au nevoie de însoțitor, când merg la școală și grădiniță. În mod ideal, însoțitorul sau shadow-ul (umbra), cum mai este el denumit, ar trebui să fie o altă persoană decât părintele. Acesta trebuie să fie prezent alături de copilul cu CES în unitatea de învățământ, pentru a-l ajuta să dobândească abilitățile de a se descurca singur.
”Noi, în general, recomandăm să fie o persoană angajată, pentru că nu ar trebui amestecate rolurile. Părintele e părinte și ar trebui să rămână așa. Sunt reguli și intervenții foarte precise, care dacă nu sunt aplicate corect, se poate face mai mult rău decât bine. Principalul scop al shadow-ului este să dispară. Trebuie să creeze acele abilități copilului de a funcționa autonom și de a respecta regulile în mediul educațional. Nu te duci ca shadow să păzești copilul. Este important ca această intervenție cu însoțitor să se facă la grădiniță. Acolo programul e un pic mai lejer, mai flexibil. În școală anumite lucruri nu le mai poți face. În școală, când un copil începe să plângă în clasă, nu mai poți să faci toată intervenția corectă. Trebuie să-l scoți din clasă ca să nu deranjeze pe toată lumea și așa copilul își întărește niște comportamente greșite. De aceea eu încurajez părinții să-și trimită copiii la grădiniță cu însoțitor până când copiii deprind abilitățile necesare funcționării în mediul educațional. Când au ajuns la școală deja acolo e mult mai dificil”, explică Andreea Cătălina Ardelean, psiholog clinician.
Experiența a demonstrat că lipsa însoțitorului la grădiniță a dus la întărirea unor comportamente greșite în cazul copiilor cu CES, iar când aceștia au ajuns la școală, corectarea lor este mult mai dificilă. De aceea, este important ca însoțitorii să fie acceptați în unitățile de învățământ și să facă echipă cu părinții și cadrele didactice.
”Dacă sunt fără însoțitor la grădiniță, copiii nu participă la activități, pleacă să se joace, educatoarele îi lasă să o facă pentru că nu încurcă. Ori la școală nu mai e posibil să se ridice și să plece. Când intervii, apare riposta din partea copilului și așa ajunge la școala specială. La fel, unii educatori sau învățători au cumva impresia că acel copil nu mai e responsabilitatea lor, dacă are însoțitor, că e separat. Ceea ce nu e corect. Trebuie să se raporteze la acel copil ca la ceilalți”, a mai precizat Andreea Ardelean.
Un alt aspect care pune piedici în integrarea reală a copiilor cu CES în grădinițe și școli o reprezintă lipsa pregătirii cadrelor didactice în acest sens, pregătire care ar trebui să înceapă din facultate. În lipsa ei, rămâne la latitudinea fiecărui cadru didactic în parte dacă dorește sau nu să se instruiască și să încerce să lucreze cu acești copii.
”Pregătirea viitorilor profesori ar trebui să plece din facultate, ei să fie pregătiți pentru astfel de situații. Acum este foarte greu pentru toată lumea. Depinde mult și de cadrele didactice. Unele sunt oameni minunați care își dau interesul, se informează, participă la sesiuni de informare, vin la noi la centru, colaborează cu noi și ajută. Dar sunt și cadre didactice care nu vor asta și atunci recurg la orice mijloace pentru a îndepărta acești copii. Avem inclusiv cazuri de bullying din partea cadrelor didactice privind acești copii. O cauză este lipsa de informare: oamenii nu știu ce e, e ceva diferit și atunci îl percep ca pe un pericol, iar reacția normală este cea de respingere”, explică psihologul clinician.
Cu toate aceste minusuri, statul va trebui, mai devreme sau mai târziu, să ia mult mai în serios situația copiilor cu CES. În primul rând, numărul acestora crește cu fiecare an, semn că amânarea soluțiilor nu va mai fi o opțiune în viitor.
”Problema este că sunt din ce în ce mai mulți copii cu CES, iar locurile în clase sunt limitate. Curând vor fi mai mulți de atât. Crește numărul lor foarte tare și avem nevoie de soluții. De foarte multe ori, copiii cu autism sunt foarte inteligenți. Ei sunt peste nivelul vârstei. Am copil în clasa zero care citește, știe tabla înmulțirii, dar nu are abilități de funcționare în mediul educațional. Nu poți să trimiți un astfel de copil într-o școală specială. Dar cumva, unii dintre ei nu au ce căuta nici într-o clasă normală. Atunci trebuie făcut ceva și pentru copiii aceștia. Știu, este lipsă de bani, de personal, dar trebuie să se facă ceva pentru că vom ajunge în punctul în care nu o să mai funcționeze nimic, dacă nu începem să respectăm măcar legile pe care le avem acum”, atrage atenția Andreea Ardelean.
„Problema este că sunt din ce în ce mai mulți copii cu CES”.
Printre cauze: cafeaua / ţigările în timpul sarcinii; poluare, particule, noxe (inclusiv la locul de muncă); animale de companie; fertilizare in vitro; vârsta înaintată a mamei; etc.
Nu există 2 copii cu CES (Cerințe Educaționale Speciale) la fel, aşa că integrarea poate fi dificilă sau chiar imposibilă.
Copii cu CES care nu au părinţi ajung să fie medicamentaţi atunci când sunt sub supravegherea statului. DGASPC Suceava a comandat 70000 doze (ce se folosesc de obicei ca medicamentaţie paleativă) pentru a-i ţine sub control pe cei ce îi au în „grijă”. Nu mai e ca pe timpul ceauşismului când erau copiii după bare de metal, acum barele se aplică mintal, cu substanţe tari… Ferice de cei cu „Cerințe Educaționale Speciale” ce au părinţi implicaţi!