190 de elevi de etnie romă, în risc de abandon școlar

0
104

La nivelul județului nostru, în momentul de față, 190 de elevi de etnie romă se află în risc de abandon școlar, conform datelor Inspectoratului Școlar Județean Maramureș. Cifrele reflectă situația din toate unitățile de învățământ, pentru anul școlar 2025-2026. Pentru a ameliora situația, oficialii Prefecturii Maramureș doresc întâlniri cu toți factorii implicați în comunitățile de romi din județ.
Prima ar urma să aibă loc în Ponorâta, potrivit propunerii venite din partea subprefectului județului Maramureș, Enikő Krizsanovszki care a arătat că e nevoie de identificarea unor soluții concrete de prevenire a abandonului școlar. „Instituția Prefectului – Județul Maramureș a transmis o adresă către cele 76 de unități administrativ-teritoriale, solicitând sprijin în informarea și mobilizarea potențialilor beneficiari, în special a persoanelor aparținând minorității rome, în cadrul programului Start-Up Nation România. Programul oferă finanțări nerambursabile de până la 250.000 lei pentru dezvoltarea unor noi afaceri”, explică reprezentanții instituției. Mai exact, absolvenții cursurilor de formare antreprenorială pot beneficia de finanțări nerambursabile pentru lansarea și dezvoltarea unei afaceri într-un sector eligibil. După finalizarea primei etape de înscrieri la cursurile de antreprenoriat, au rămas disponibile 8.650 locuri – pentru tineri cu vârsta între 18–30 ani din regiunile mai puțin dezvoltate (fără București–Ilfov), precum și 2.486 locuri – pentru tineri cu vârsta între 18–30 ani, aparținând minorității rome din regiunile mai puțin dezvoltate (fără București–Ilfov).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.