Proces câștigat definitiv de Primăria Baia Mare pentru preluarea Casei de Cultură

3
9814

Administrația locală a municipiului Baia Mare a obținut o victorie în procesul de preluare în patrimoniu a Casei de Cultură a Sindicatelor. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a dat dreptate administraţiei băimărene la ultimul termen în disputa cu cealaltă parte care revendică proprietatea imobilului.
În acest fel se deschide drumul către preluarea oficială a Casei de Cultură de către primărie pentru ca mai apoi aceasta să fie reabilitată și reintrodusă în circuitul cultural. ”În 6 martie am avut un termen la Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un proces pe rol cu Asociația Caselor de Cultură a Sindicatelor, care revendicau dreptul de proprietate pentru Casa de Cultură și acel proces a fost pierdut definitiv, practic, de către cei cu care ne disputăm proprietatea. Este un pas mare pentru noi să mergem la o intabulare definitivă. În momentul de față avem o intabulare provizorie, dar am făcut demersurile pentru intabularea definitivă și apoi să ne constituim și să ne trecem dreptul de proprietate. Asta pentru a putea să mergem mai departe cu acea expertiză tehnică la risc seismic, care certifică oarecum încadrarea în grad de risc seisimic II și a Casei de Cultură”, a explicat Doru Dăncuș, primarul Municipiului Baia Mare. Primăria intenționează să-i prezinte ministrului Dezvoltării acest obiectiv, pentru ca demnitarul să vadă proiectul pentru care administrația locală intenționează să acceseze programul guvernamental de finanțare ce vizează consolidarea clădirilor cu risc seismic. Este acelaşi program prin care se doreşte obţinerea unei finanţări în cazul clădirii Remin. În acest moment, ambele imobile simbol ale orașului se află într-o stare accentuată de degradare, așa că se impune reabilitarea lor.

3 COMENTARII

  1. Sindicatele, aceste organizații parazitare, a căror lideri puși doar pe căpătuială, trebuie trase la răspundere pentru devalizarea stațiunilor turistice și a ale caselor de cultură. Parlamentul (?) ar trebui să vină cu o lege pentru scoaterea de sub tutela sindicatelor a fostelor stațiuni și case de cultură.

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.