Fetele de la CN Mihai Eminescu câștigă etapa județeană a Cupei ING

0
48

Olimpiada Națională a Sportului Școlar la fotbal – Cupa ING, categoria U18, fete (clasele XI-XII) s-a derulat luni, 30 martie, în Baia Mare. La competiție au participat două echipe: Colegiul Național Mihai Eminescu Baia Mare (prof. Vasile Mariș) și Liceul cu Program Sportiv Baia Mare (prof. Dorel Nechita și Dana Dragoș). Liceul Teoretic Petru Rareș din Târgu Lăpuș nu s-a prezentat.
Finala s-a jucat pe terenul sintetic al LPS Baia Mare și s-a încheiat 2-2 după timpul regulamentar. La loviturile de departajare, echipa CN Mihai Eminescu a câștigat cu 4-2, obținând titlul de campioană județeană.
Echipa câștigătoare s-a calificat la etapa zonală inter-județeană, unde va juca împotriva reprezentantelor județelor Bihor, Satu Mare, Sălaj și Bistrița-Năsăud. (sursă informații și foto: prof. Octavian Dragomir)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.