La sediul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș a avut loc, săptămâna trecută, o sesiune de instruire dedicată agenților de ordine publică.
Activitatea a fost organizată de specialiștii Serviciului de Ordine Publică și a avut ca scop îmbunătățirea modului de intervenție în teren, în condițiile în care polițiștii de ordine publică sunt, de cele mai multe ori, primii care ajung la fața locului.
La întâlnire a fost prezent și șeful unității, comisar-șef Daniel Ovidiu Cătană, care a subliniat importanța implicării și a unei atitudini corecte în relația cu cetățenii, pentru rezolvarea eficientă a problemelor acestora.
De asemenea, șeful Serviciului de Ordine Publică, comisar-șef Gheorghe Turda, a pus accent pe dezvoltarea continuă a abilităților profesionale și pe comunicarea eficientă cu publicul.
La instruire au participat și specialiști din cadrul Serviciului Rutier și ai Centrului Operațional, care au prezentat aspecte practice utile pentru activitatea din teren.
































