Meciul penalty-urilor

0
186

CS Minaur Baia Mare – Politehnica Timișoara 1-2 (0-1)

CS Minaur Baia Mare a risipit încă o șansă de a se apropia de locul ce duce la baraj, dar și de a reduce diferența față de liderul Politehnica Timișoara, după ce a pierdut al doilea meci din play-off. În Vinerea Mare, formația antrenată de Alexandru Pelici a cedat, acasă, 1-2 (0-1) în duelul cu alb-violeții lui Dan Alexa, puncte decise și cu largul concurs al centralului Tudor Jurca din Arad.

E drept că nici jocul nostru nu a fost deloc concludent, probabil o remiză fiind mai echitabilă.

Central care a acordat un penalty în minutul 90+3 îndelung contestat de către echipa gazdă, transformat cu ceva emoții de Vlăduț Morar. Celelalte două reușite au fost marcate similar. Poli a deschis scorul în minutul 8, datorită inspirației de la punctul cu var al lui David Popa, însă egalitatea a fost restabilită de căpitanul Raphael Stănescu în minutul 50.

După această rundă, echipa băimăreană este pe locul 7 în Seria 4 de play-off, la șapte puncte în spatele celor de la Sănătatea, respectiv la douăsprezece de liderul  Poli Timișoara.

CS Minaur joacă în runda viitoare la Viitorul Arad, de unde speră să contabilizeze primele puncte din faza de play-off.

CS Minaur Baia Mare: Began – Chinde, Lazăr, Camara, Mureșan, Moga, Krausz, Buhai, Bădici, Stănescu, Tincău. Antrenor: Alexandru Pelici.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.