Pe 18 aprilie, Asociația de Ciclism și Ecologie Maramureș Bike dă startul sezonului de mountain bike. Evenimentul are loc la ora 10.00, iar locul de întâlnire este Piața Obor.
Traseele trec peste dealurile și prin pădurile din Dumbrăvița, Groși și Satu Nou de Sus și sunt de dificultate medie. Sunt așteptați cei cu MTB Clasic – pentru cei cu plămâni de fier și picioare de oțel, precum și cei cu E-MTB – dacă vor să urce dealul cu zâmbetul pe buze. La finalul traseului nu va lipsi nici recompensa, după cum anunță organizatorii. „După ce ne luptăm cu gravitația, ne tragem sufletul pe platoul de deasupra satului Dumbrăvița. Acolo ne așteaptă «combustibilul» adevărat: un gulaș care se simte de la baza dealului; plăcinte calde (pentru că avem nevoie de carbohidrați, evident); hidratare și voie bună”.
































