Planuri de reabilitare pe drumurile din Țara Lăpușului

0
6

În acest moment, în Țara Lăpușului există două drumuri mari reabilitate: drumul județean Baba – Coroieni – Vălenii Lăpușului – Târgu Lăpuș – Rogoz, finalizat în mandatul anterior al actualului șef al administrației maramureșene, Gabriel Zetea, și dat în folosință în 2020; drumul național DN18B Baia Mare – Târgu Lăpuș, dat în folosință în 2019. Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, spune că singura șansă financiară pentru a continua investițiile în infrastructura rutieră din Țara Lăpușului ar fi fondurile europene.

„Uniunea Europeană oferă fiecărui județ din Regiunea Nord-Vest aproximativ 60 de milioane de euro pentru drumuri județene, o dată la 7 ani. Asta înseamnă că Maramureșul primește exact aceeași sumă ca Bihor, Cluj, Satu Mare, Bistrița-Năsăud sau Sălaj. Iar noi acum reabilităm din banii primiți pe exercițiul financiar 2020 – 2027. Reabilitarea completă a unui kilometru de drum județean costă aproximativ 1 milion de euro, pentru că vorbim despre: decopertare, fundație, sistem rutier nou, asfalt, acostamente, semnalizare, drenaje și șanțuri. Asta înseamnă că, realist vorbind, cu 60 de milioane de euro putem face aproximativ 60 kilometri de drumuri județene, în decursul a 7 ani”, a explicat Gabriel Zetea.
Oficialii Consiliului Județean Maramureș afirmă că printre drumurile care vor intra acum în reabilitare se află și tronsonul Rogoz – Suciu de Jos – Suciu de Sus – limita cu județul Bistrița-Năsăud. Pe acest tronson, licitația este în desfășurare, ofertele au fost depuse, există câteva contestații între firme și se speră că după finalizarea acestora va exista un câștigător până în vară. Imediat după semnarea contractului: constructorul va face proiectarea tehnică; apoi intră efectiv în șantier. Termenul efectiv de execuție este de 6 luni de la intrarea în șantier. Asta înseamnă că anul viitor acest drum trebuie să fie finalizat. În ceea ce privește drumul Suciu – Groșii Țibleșului, acesta are aproximativ 10 km și există șansa să fie introdus în actuala finanțare europeană, dacă la licitații rezultă economii suficiente.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.