Sportivii de la CSȘ Sighetu Marmației au avut o evoluție remarcabilă la Campionatul Național Școlar de box, de unde s-au întors cu un total de șapte medalii și cu primul loc în clasamentul cluburilor participante.
Patru pugiliști sigheteni au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului și au cucerit medaliile de aur: Adam Sadq Bohotici, Lucas Ionaș, Fabian Nemeș și Daniel Aluaș.
Alte trei medalii au fost obținute de Mateo Teriș, Elisei Ramadan și Bogdan Vlad, care au încheiat competiția pe locul al treilea la categoriile lor de greutate.
Rezultatele foarte bune obținute de sportivii maramureșeni au contribuit la clasarea CSȘ Sighetu Marmației pe primul loc în ierarhia cluburilor participante la competiție.
Pugiliștii sunt pregătiți de antrenorii Adi Bohotici și Adi Ștețca, cei care coordonează activitatea secției de box.






























