Duminică, 14 iunie, în intervalul orar 12.00-15.00, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Groși, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare- Biroul Rutier au desfășurat o acțiune pe raza localităților Groși și Dumbrăvița. Acțiunea a vizat prevenirea accidentelor rutiere grave, dar și depistarea și sancționarea acelor conducători auto care nu respectă regimul legal de viteză.
Pe parcursul acțiunii au fost oprite și verificate 27 de autovehicule și au fost aplicate nouă sancțiuni contravenționale, șapte dintre acestea ca urmare a încălcării regimului legal de viteză. De asemenea, în cazul unui autoturism, polițiștii au dispus reținerea certificatului de înmatriculare până la remedierea abaterilor constatate. Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate depășește suma de 2.000 de lei.
Prins la volan cu permisul suspendat
În data de 14 iunie, în jurul orei 01.30, polițiștii orașului Baia Sprie au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Forestierului din localitatea Tăuții de Sus. La volanul acestuia a fost identificat un bărbat de 56 de ani, din orașul Baia Sprie. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, a reieșit faptul că acesta avea dreptul de a conduce suspendat. În continuare, sub supravegherea procurorului de caz, polițiștii continuă cercetările.
Polițiștii reamintesc faptul că respectarea prevederilor legale privind circulația pe drumurile publice contribuie la creșterea siguranței rutiere și la reducerea riscului producerii unor evenimente nedorite.
Tânăr de 25 de ani prins băut la volan și cu permisul suspendat
Ieri-noapte, în jurul orei 03.30, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Bogdan Vodă, care desfășurau activități specifice în traficul rutier, au oprit pentru control un autoturism, condus de către un tânăr de 25 de ani. Polițiștii au efectuat verificări în bazele de date și au stabilit că persoana identificată la volanul autoturismului se află în perioada de suspendare a dreptului de a conduce.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii au efectuat testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul indicând concentrația de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. În vederea determinării îmbibației alcoolice, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge.
A ieșit la plimbare cu ATV-ul deși nu avea permis
La data de 14 iunie a.c., în jurul orei 20.30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Borșa au oprit pentru control un ATV, care circula pe strada Victoriei din localitate, fără a avea aplicate plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau înregistrare. Polițiștii au identificat persoana care conducea vehiculul în cauză, stabilind că este vorba despre un bărbat de 38 de ani, din Borșa, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, verificările privind legalitatea circulației vehiculului au relevat că acesta nu a fost înmatriculat sau înregistrat. Bărbatul a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și prelevarea mostrelor biologice de sânge la unitatea medicală. Astfel, polițiștii au întocmit dosar penal în care efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice.






























