Se asfaltează Valea Vaserului

0
116

15 iunie 2026, o zi istorică pentru Vișeu de Sus! A început asfaltarea pe Valea Râului – un vis care prinde contur sub ochii noștri – spun cei din administrația locală a orașului.
Astfel, s-a marcat unul dintre cele mai importante momente din implementarea proiectului de modernizare a infrastructurii din zona Valea Râului. După ani de zile de muncă, planificare, documentații, avize, finanțare și lucrări desfășurate neîncetat, a fost atins un prag pe care întreaga comunitate îl aștepta cu nerăbdare: a început turnarea stratului de bază al covorului asfaltic pe drumul Valea Râului din orașul Vișeu de Sus. „Este un moment cu o încărcătură aparte pentru întreaga comunitate (…) Astăzi, ceea ce pentru mulți părea cândva greu de imaginat începe să capete contur în adevăratul sens al cuvântului”, au completat cei din primărie.
Valea Râului intră astfel într-o nouă etapă, una care va aduce condiții moderne de circulație, siguranță sporită și noi oportunități de dezvoltare pentru întreaga zonă. În această perioadă, însă, lucrările intră într-o etapă extrem de importantă și sensibilă din punct de vedere tehnic. „Din acest motiv, adresăm un apel către toți participanții la trafic, către locuitorii zonei și în special către deținătorii de utilaje și vehicule de mare tonaj să trateze cu maximă seriozitate desfășurarea acestor lucrări. Vă îndemnăm să respectați semnalizarea temporară, restricțiile instituite și indicațiile personalului din teren, astfel încât lucrările să poată fi executate în condiții optime și în deplină siguranță”, au conchis autoritățile.
Finanțarea este asigurată prin intermediul ADR Nord-Vest, contribuind astfel la realizarea uneia dintre cele mai importante investiții de infrastructură din ultimii ani pentru comunitatea vișeuană.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.