Primăria Orașului Vișeu de Sus, în calitate de coorganizator, a găzduit în weekend Conferința „Importanța inteligenței emoționale în lumea de azi”. A fost un eveniment care a reunit specialiști, cadre didactice, psihologi și membri ai comunității, pentru a dezbate rolul esențial al inteligenței emoționale în societatea contemporană.
Temele abordate au vizat domeniul psihologiei, educației, jurnalismului și al vieții comunitare, respectiv echilibrul emoțional, relațiile interumane și provocările societății contemporane. De asemenea, evenimentul a inclus un concurs de prezentare a costumelor populare „Emoții în straie de sărbătoare”, destinat elevilor și preșcolarilor, precum și un moment caritabil „Pictură, emoție și devenire – terapie pentru suflet”, care a avut ca scop strângerea de donații pentru susținerea unei situații speciale din comunitate, reafirmând importanța solidarității, a responsabilității sociale și a implicării în sprijinul comunității.





























