Naționala feminină de tineret a României a încheiat participarea la Campionatul Mondial U20 din China cu o victorie, 37-32 în fața Cehiei, rezultat care i-a asigurat locul 11 în clasamentul final. Una dintre cele mai bune jucătoare ale turneului pentru reprezentativa țării noastre a fost băimăreanca Teodora Damian, handbalistă legitimată la CS Minaur Baia Mare.
În ultimul meci al competiției, centrul echipei băimărene a avut o prestație excelentă, reușind nu mai puțin de 15 goluri și confirmând forma foarte bună arătată pe tot parcursul turneului.
Teodora Damian a evoluat în șase dintre cele șapte partide disputate de România și a încheiat competiția cu un total impresionant de 55 de goluri, o medie de peste nouă reușite pe meci. De asemenea, s-a remarcat și la aruncările de la 7 metri, transformând 22 din cele 24 de lovituri executate.
Parcursul României la turneul final a început cu două victorii în faza grupelor, împotriva Canadei (40-15) și Braziliei (30-28), urmate de o înfrângere în fața Germaniei (31-37). În grupa principală, tricolorele au pierdut cu Spania (25-32), au învins Coreea de Sud (26-22) și au cedat la limită în fața Poloniei (24-25), rezultat care le-a trimis în meciul pentru locurile 11-12, câștigat în fața Cehiei (37-32).
La finalul competiției, Teodora Damian se află printre cele mai bune marcatoare ale Campionatului Mondial U20, o performanță care confirmă statutul său de una dintre cele mai promițătoare handbaliste ale României. Handbalista de la Minaur va împlini 20 de ani în luna decembrie și a adunat deja 59 de selecții la naționala de tineret, pentru care a înscris 286 de goluri.































