Furtuna de sâmbătă seara a creat probleme la Rogoz, unde acoperișul unei case a fost smuls de rafalele puternice ale vântului și aruncat pe DJ 109F, punând în pericol participanții la trafic.
La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii militari, care au degajat carosabilul. Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime. Nici cei patru locuitori ai imobilului nu au fost răniți și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
”Circulația rutieră a fost oprită temporar pentru degajarea acoperișului de pe drum. De asemenea, a fost sistată temporar alimentarea cu energie electrică pentru a facilita intervenției echipajelor care s-au deplasat la fața locului. S-a luat legătura cu autoritățile administrației publice locale pentru a oferi un adăpost temporar familiei până efectuarea lucrărilor de reparații la acoperiș”, au punctat oficialii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Maramureș.



























