CSM Sighet și-a stabilit calendarul jocurilor de pregătire

0
183

CSM Sighetu Marmației, echipă ce activează în Liga 3 la fotbal, și-a fixat programul meciurilor de verificare, între ele fiind prevăzut cel puțin și un joc oficial.
Astfel, primul amical se va derula miercuri, 22 iulie, de la ora 18.00, pe Stadionul Solovan, împotriva celor de la CSM Olimpia Satu Mare. La doar trei zile, în 25 iulie, formația antrenată de Flavius Sabău are stabilit un nou test, cu Unirea Tășnad, partidă care va debuta la ora 11.30, pe Stadionul Solovan. Pe 29 iulie, CSM Sighet va evolua în turul I din Cupa României, FRF urmând ca în aceste zile să definitiveze programul jocurilor. Peste două zile, în 1 august, echipa de Liga 3 va juca un nou amical, cu Unirea Dej, ora și terenul nefiind încă fixate. Dacă va trece de primul tur al Cupei României, CSM Sighetu Marmației are stabilit un nou tur, al doilea, pe 5 august. Un nou test este prevăzut pentru 8 august, cu Academica Recea, iar ultimul va fi în 15 august, cu CS Minaur Baia Mare. Între cele două se va disputa turul 3 din Cupa României, fază în care sighetenii își propun să ajungă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.