CSM Știința Baia Mare a transferat un jucător din Emisfera Sudică. Campioana României a anunțat că a obținut serviciile neo-zeelandezului Te Atawhai Mason, născut la 31 august 2001, care evoluează pe postul de mijlocaș la deschidere, dar poate juca și fundaș.
Mason este originar din Wanganui și are experiență acumulată atât în Noua Zeelandă, cât și în Irlanda și Australia. În cariera sa a trecut pe la programele de dezvoltare ale formației Hurricanes, Manawatu Academy și selecționata Manawatu Māori. De asemenea, a evoluat pentru mai multe cluburi, printre care Kia Toa RFC, Hamilton Old Boys, Cork Constitution, Inglewood Rugby Club și Ratana Paa Rugby Club. În prima parte a acestui an, noul jucător al băimărenilor s-a transferat în Australia, unde a evoluat pentru Sunnybank Rugby până în această vară.
„Mason aduce cu el experiență acumulată atât în Noua Zeelandă, cât și în Irlanda”, au transmis oficialii CSM Știința Baia Mare, care au precizat că Sunnybank este și clubul la care s-a format Jason Tomane, centrul echipei băimărene.






























