Patru goluri în derbyul din Cupa României și calificare meritorie a oaspeților

0
402

CSM Sighetu Marmației – CS Minaur Baia Mare 1-3 (0-2)

Calificarea absolut meritată pentru CS Minaur Baia Mare în turul III al Cupei României, care s-a impus miercuri, 5 august, în derbyul județean din deplasare cu CSM Sighetu Marmației cu scorul de 1-3 (0-2).
Meciul s-a jucat practic în primele 45 de minute, repriză în care formația lui Paul Pîrvulescu a marcat de două ori, prin Darius Mureșan (18) și Alexandru Buziuc (31). Cea antrenată de Flavius Sabău a dat impresia că relansează jocul în minutul 58, când Răzvan Mărieș a redus din diferență, însă Paul Mercioiu a risipit orice speranță pentru gazde în minutul 81, odată cu marcarea golului de 1-3.
În faza următoare, programată miercuri, 12 august, de la ora 17.30, CS Minaur Baia Mare va juca pe teren propriu cu CSM Olimpia Satu Mare.
CSM Sighetu Marmației: Palfi (46, Suto) – Codrea (46, Gherasim), Coza (c), Brașoveanu (46, Makongo), Cacior, Mărieș, Basit (81, I. Popescu), Mănescu, Mihalcea, Oltean (68, Odoh), Jesus. Rezerve: Coș, Cobârzan, Veciunca, La­zăr. Antrenor: Flavius Sabău.
CS Minaur Baia Mare: Șuldac – Iosif, Radu, Lazăr, Mureșan, Krausz (68, Toma), Dat, Stănescu (82, Vitan) (c), Chinde (46, Calotă), Bădici (68, Buhai), Buziuc (72, Mercioiu). Rezerve: Breban, Mocanu, Bălan, Ilcu. Antrenor: Paul Pîrvulescu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.