Maria Fernea te cucerește prin atitudinea sa jucăușă și optimistă. Are mereu un zâmbet pentru oamenii din jur, fiind de părere că atunci când zâmbești îți faci bine ție, în primul rând și apoi celorlalți. Mărturisește că a fost „un copil curios, iar acum este un adult curios. Mereu am întrebat, am căutat răspunsuri, am citit, am urmărit documentare… am „stresat” oamenii cu întrebări. Dacă mă întrebi cine sunt… îmi e greu să răspund simplu…Sunt suma tuturor experiențelor mele, sunt suma tuturor cărților, cursurilor, seminariilor, documentarelor, orelor de practică pe care le-am parcurs”.
După un parcurs profesional tumultuos, a ajuns să fie consilier de dezvoltare personală. Acum îi ghidează pe oameni să își gestioneze mai bine emoțiile. Îi ajută să își descopere calitățile și să înțeleagă „cât de fain e să îți transformi așa-zisele defecte în calități”. În acest sens, Maria a lansat și o serie de cărți prin care încearcă să îi sprijine pe semeni să lucreze cu propriile emoții. Ea speră ca oamenii să devină mai buni și mai conștienți de calitățile pe care le au și pe care trebuie să le pună în valoare.
„Emoțiile sunt prietenii noștri dacă le dăm voie”
R: Ai lansat mai multe cărți prin care îi înveți pe ceilalți despre emoții, despre cum pot fi gestionate. Cum a început povestea cărților?
M.F.: Povestea cu cărțile a început demult. Întotdeauna mi-am dorit să scriu. Am și scris o poveste când eram în clasa I, Un pas. Mi-am decupat personajele și le-am pus în scenă. Povestea cu aceste cărticele este mai recentă. Lucrând cu copiii, după cum știi am avut activități cu copiii, cu părinții în cadrul Magiei copilăriei și vorbeam despre emoții. Vorbeam despre cât e de greu să gestionăm emoțiile, cam acesta a fost cuvântul de bază. Și atunci făcând fișe, lucrând cu ei, la un moment dat am zis: hai să adun într-o mapă tot ce am scris, tot ce am lucrat. Și așa a apărut prima cărticică pentru vârsta 8-12 ani. Am arătat-o, bineînțeles, prietenilor, oamenilor cu care lucrez și m-au întrebat: Dar pentru cei mai mici nu ai? Am zis: Nu, dar lucrez la o variantă. Așa s-a născut cumva natural colecția pe categorii de vârstă: 3-7 ani, 8-12 ani și aici sunt fără diferență de sex, abia mai târziu emoțiile sunt diferite, abia mai târziu ne dăm seama că suntem băieței și suntem diferiți de fete. Până atunci și fetele se joacă cu mașinuțe, cu păpuși, nu avem prea mare diferență. Dar începem să ne dăm seama, să ne recunoaștem identitatea. 12-16 ani este o vârstă interesantă și plină de provocări și pentru copii și pentru părinți. Acolo avem deja cărți pentru băieți și cărți pentru fete. 16-20 ani este următoarea etapă, iar e plină de provocări. Dacă nu am lucrat-o pe cea de 12-16 ani, se adună, se acumulează provocările, dar totul se poate lucra. Și bineînțeles au cerut părinții: Și mie ce îmi dai? Și așa a apărut: Respiră cu inima ta de super bărbat și Respiră cu inima ta de super femeie. În total, avem 8 cărticele jurnal în care lucrăm, exersăm, citim povestea personajelor, trăim alături de personajele din carte. Nu sunt academice și nu îmi doresc să fie academice. Vreau să fie simple, clare și ușor de utilizat. Sunt pagini de colorat, stil mandala sau pur și simplu niște imagini. Fiecare culoare spune ceva despre noi, despre starea și trăirea noastră. Evident, cine a lucrat o pagină, o emoție și e bine să o discutăm, are posibilitatea de a căpăta o nouă perspectivă, în niciun caz, răspunsuri. Răspunsurile sunt în tine, eu doar îți pun niște întrebări ca să mai pun un pic de focus pe ceea ce vrei tu să afli: Oare chiar sunt așa de timidă? Oare chiar mă înfurii? Eu îmi țin sub control furia. Da, o ții sub control, dar ce mult strică înăuntru! Las-o să se manifeste prin culoare, colorează, scrie. Scrie o scrisoare în care recunoști: Sunt furioasă. Sunt cumplit de furioasă pe această situație și vezi dacă mai ai nevoie de mai mult. E posibil să treacă doar pentru simplul fapt că ai recunoscut-o în scris. Așa a apărut cartea Emoții și prieteni. Emoțiile sunt prietenii noștri dacă le dăm voie.
„Pierderea este de fapt o transformare, o altă etapă”
R: A culminat această colecție cu o altă carte care are un titlu prea sensibil pentru lumea în care trăim: Pierderea. Cum ai ajuns aici? De la emoții, de la faptul că scapi de anumite sentimente negative din interiorul tău, ajungem la pierdere. La ce se referă?
M.F.: Da. Exact la ce ai spus mai devreme se referă. Scapi, evoluezi, lași în urmă. Cum ar fi ca la 40 de ani să plâng și să fiu tristă că nu mai am 7 ani? Nu am pierdut vârsta aceea, am transformat-o. Pierderea se referă la transformare. Oamenii se sperie când spui: ai pierdut. Eu vreau ca cei din jur să înțeleagă perspectiva aceasta, să vadă că pierderea așa cum ne-a fost tradusă nouă este de fapt transformare, o altă etapă. Că e mai bună, mai puțin bună, decidem noi când ajungem acolo. E exact cum aș spune: faptul că nu mai am acum părul negru și am câteva fire albe înseamnă că am pierdut ceva. Nu. Punctează experiența și viața pe care eu am trăit-o până când am ajuns să am firele albe. Și dacă am pierdut, onorez ceea ce am avut, sunt recunoscătoare și mă bucur de ce am dobândit pierzând. E ca și cum mărul se supără în fiecare primăvară că își pierde florile. Nu-și pierde florile, le transformă în fruct. Asta e pierderea, asta e varianta mea de pierdere.
Invitație la recunoștință și… la mai multe zâmbete, lăsând la o parte încrâncenarea
R: Practic, e o invitație la optimism…
M.F.: La recunoștință, la asta e invitația. Recunoștință față de tot, față de evoluție, pentru că astăzi lucrând cu mine sunt mai bună ca ieri. Chiar dacă lucrez astăzi cu mine, ce am lucrat ieri lucrează astăzi în mine. Și am ocazia să fiu mai bună cu fiecare oră care trece, pe care o trăiesc. E invitație la recunoștință că am acces la atâta informație, că am acces la atâtea tehnici de a-mi crește calitatea vieții din perspectiva mea, pierderea e ocazia să îți crești calitatea vieții. Am pierdut un obicei prost. Ce înseamnă asta? Am câștigat un obicei bun pentru că eu tot întreagă rămân, dar mai bună.
R: Ai observat că mesajul tău a schimbat oarecum inimile celor care au ales să lectureze măcar pentru câteva momente cărțile tale?
M.F.: În procent destul de mare, au ales să își îmblânzească părerile. Nu mai sunt atât de vehemenți, sunt puțin mai „hai să vedem”, ceea ce pentru mine e un mare plus. Pentru că asta vreau de fapt: să nu mai fim vehemenți și încrâncenați pentru că acestea ne țin încordați. Și mie îmi place relaxarea. Atunci când zâmbești, relaxezi o grămadă de mușchi. Permiți organelor tale interne să funcționeze optim pentru ceea ce are nevoie corpul tău. Când ești încrâncenat, la un moment dat te doare stomacul, te doare maxilarul, te dor mușchii. Eu aleg să fie cât mai mulți oameni în jurul meu care să zâmbească.
R: De ce crezi că au nevoie cel mai mult oamenii în vremurile actuale? Ce le lipsește și ar avea nevoie să schimbe la ei?
M.F.: Perspectiva ar fi ideal să o schimbe. În momentul în care apare o situație căreia suntem obișnuiți să îi spunem problemă, să îi spunem situație care își caută soluții. Întotdeauna există o soluție, absolut întotdeauna, însă niciodată din panică, niciodată din frică, niciodată din vinovăție. De câte ori am luat personal decizii, din aceste emoții, întotdeauna le-am luat împotriva mea. Însă în momentul în care am inspirat pot să zic că am adus liniștea din Univers. Când inspiri, te alimentezi cu oxigen și îți funcționează creierul, din punct de vedere științific. Și atunci deciziile sunt mai bune. Din liniște. De detașat e complicat, e greu să ne detașăm când avem o persoană dragă nouă bolnavă, simțim neputința de a o ajuta. Însă în momentul în care mergi cu calm la o persoană bolnavă și vezi că zâmbește și îi zâmbesc ochii pentru că tu nu ești panicat, contează. Sau o persoană necăjită, de exemplu: copilul meu nu mai vrea să învețe. În momentul în care spui: vai, dar e foarte rău, dar fă ceva. Explică-i. Răspunsul meu invariabil e același: e în regulă, dar știe de ce are nevoie să învețe? Tu știi de ce are nevoie să învețe? Tradu-i pe limba lui, nu-l obliga. Arată-i prin fapte concrete. Legea cauză-efect funcționează extraordinar în universul acesta și atunci când am văzut persoana că zâmbește și mi-a spus: Nu m-am gândit la asta. M-a sunat două săptămâni mai târziu și am zis: nu-i miracol, dar învață mai mult, e mai dedicat, pentru mine e înălțător. Ce pot să facă două cuvinte spuse cu calm și fără dorința de a obține neapărat ceva! Eu asta îți ofer cu drag. Folosești bine, nu folosești, iar e bine.
R: Unde pot fi găsite cărțile tale, unde te pot contacta cei care vor să vorbească cu tine?
M.F.: Cărțile se află în librăriile Mara Libris. Sunt și în format electronic pentru cei care nu sunt din Baia Mare. Pentru cantități mai mari pot să mă găsească pe rețelele sociale: Facebook, Instagram, Tik Tok.
