Duminică, 20 septembrie, în jurul orei 19.30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Lăpuș, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe D.J. 109F, în localitatea Târgu Lăpuș, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 68 de ani.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, iar cercetările continuă, sub coordonarea procurorului de caz.
Iadăra • La volanul unui ATV, fără permis
Duminică, 20 septembrie, în jurul orei 17.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ulmeni, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control, în localitatea Iadăra, un ATV condus de un tânăr de 29 de ani.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar cercetările continuă, sub coordonarea procurorului de caz, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta.





























