Spaţii moderne pentru producători la Târgu Lăpuş şi Borșa

0
1

Orașele Târgu Lăpuș și Borșa au depus, la ADR Nord-Vest, proiecte pilot care să vină în sprijinul producătorilor locali. Mai exact se dorește facilitarea comercializării produselor acestora, începând cu infrastructura pentru colectarea, depozitarea și mai apoi vânzarea produselor pe piața locală.
”Orașul Târgu Lăpuș a depus un proiect în cadrul apelului de finanțare destinat infrastructurii locale de sprijin pentru producătorii locali, prin care ne propunem modernizarea pieței și dezvoltarea unui centru agro-logistic modern. Investiția urmărește să creeze condiții mai bune atât pentru producătorii locali, cât și pentru cei care cumpără produsele lor, prin spații și facilități moderne, adaptate nevoilor actuale. Proiectul se află în prezent în etapa de evaluare, iar obținerea finanțării ar reprezenta un pas important pentru modernizarea pieței din Târgu Lăpuș și pentru susținerea producătorilor din Țara Lăpușului. Continuăm să valorificăm oportunitățile de finanțare pentru investiții care pot aduce beneficii concrete comunității noastre”, au explicat cei din Primăria Târgu Lăpuș.

Investițiile ajung la aproape 10 milioane de euro

Un produs bun, făcut aproape de casă, are nevoie și de un drum bun până la cumpărător. Iar acel drum înseamnă mai mult decât kilometri. Înseamnă locuri în care producătorii își pot aduce marfa, spații potrivite pentru colectare și depozitare, logistică și infrastructură care îi ajută să ajungă mai ușor pe piață. ”Pentru asta au fost depuse două proiecte prin apelul dedicat infrastructurii locale integrate de sprijin pentru producătorii din mediul urban: un centru agro-logistic la Târgu Lăpuș și un agro-hub integrat la Borșa. Împreună, cele două proiecte solicită aproximativ 9,4 milioane de euro finanțare nerambursabilă, față de cele aproximativ 5,1 milioane de euro disponibile prin apel. Valoarea solicitată ajunge astfel la aproape dublu din alocarea disponibilă. Dincolo de cifre, miza este una foarte concretă: să construim infrastructura care lipsește între omul care produce și omul care cumpără, astfel încât mai mult din valoarea produselor locale să poată rămâne în comunitățile în care acestea sunt făcute”, au precizat și reprezentanții ADR Nord-Vest. Apelul 715 – Proiecte pilot pentru infrastructură locală integrată de sprijin pentru producătorii locali (URBAN) s-a închis la termen în 17 septembrie 2026, după o lună de depunere a proiectelor.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.