Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, a efectuat o vizită de lucru la Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare pentru a verifica la fața locului stadiul în care se află Unitatea de Primire Urgențe, modificările și îmbunătățirile de care are nevoie această unitate care deservește aproximativ 80.000 de pacienți pe an.
“Am aprobat o finanțare de 830.000 lei pentru Spitalul Județean de Urgență și alta de 773.000 lei pentru Spitalul de Boli Infecțioase, bani care vor fi folosiți atât pentru achiziționarea de dotări necesare pentru buna funcționare a unităților spitalicești, cât și pentru finalizarea proiectului de extindere a Spitalului de Boli Infecțioase. În paralel, lucrăm la un proiect de reabilitare și reamenajare a Unității de Primire Urgențe de la Spitalul Județean, un proiect prin care modernizăm acest compartiment și, totodată, vom eficientiza procedura de acordare a serviciilor medicale pentru pacienți, astfel încât să reducem timpul de așteptare” – a spus Ionel Bogdan.
De asemenea, Ionel Bogdan a transmis că anul viitor vor fi achiziționate două autospeciale dotate cu terapie intensivă mobilă, în valoare de peste 350.000 euro, necesare în salvarea victimelor accidentelor rutiere, de muncă, dar și a persoanelor cu afecțiuni grave care au nevoie urgentă de terapie intensivă.

































