Azi / Proteste ale polițiștilor!

0
73

Polițiștii din Sindicatul Europol sunt din nou nemulțumiți de politica Guvernului. De data aceasta, supărarea sindicaliștilor vine de la comunicarea permanentă a guvernanților că “nu sunt resurse financiare suficiente pentru respectarea Legii 153/2017 astfel încât polițiștilor să le fie acordate restanțele salariale”.
În acest context, sindicaliștii Europol au programat un amplu protest azi, la București. Între timp, polițiștii maramureșeni au recurs și la alte forme sindicale, una dintre acestea ar fi aplicarea de avertismente în loc de amenzi, în majoritatea cazurilor, când e vorba despre sancționarea ce­lor care încalcă legea.
“În aceste condiții, în care polițiștii abia reușesc să-și asigure traiul de pe o zi pe alta, același stat de drept dorește să adere la spațiul Schengen folosindu-se tot de polițiști. Statul român are din nou nevoie de serviciile polițiștilor, pentru ca aceștia să aplice prevederile legislației, în timp ce același stat nu se îngrijește să respecte Legea salarizării pentru acordarea tranșelor restante, aspect ce generează în continuare un val de demisii și pensionări pentru că ai noștri colegi nu mai pot suporta această bătaie de joc”, precizează liderii Sindicatului Europol. De exemplu, un ofițer de poliție, cu doi ani vechime, încasează 2.600 lei, net, ceea ce e inacceptabil, spun sindicaliștii.
În acest context, azi, de la ora 11, polițiștii vor protesta în capitală. O delegație a polițiștilor din Sindicatul Europol se va alătura protestatarilor din fața Ministerului Afacerilor Interne pentru susținerea aplicării Legii nr. 153/ 2017, act normativ suspendat prin ordonanțe de urgență începând cu anul 2020.
Acțiunile sindicale vor continua în 17 noiembrie și 15 decembrie, în fața Ministerului Muncii și a Ministerului Finanțelor Publice.
Liderul Sindicatului Polițiștilor Europol, filiala Maramureș, Ionuț Andrei Pop, a punctat că, în câteva județe, inclusiv în Maramureș, s-a decis că polițiștii vor aplica în această perioadă avertismente în loc de amenzi, pentru a se atinge o pondere de cel puțin 80% avertismente din totalul sancțiunilor aplicate. Totodată, au fost luate în calcul și alte măsuri: refuzul prestării de ore suplimentare, refuzul delegării pe alte posturi și chiar purtarea unei banderole.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.